Şi a fost...
Un alt Crăciun fără zăpadă, fără zâmbet, fără binecuvântări.
Mâncare, satisfacţii sărace şi meschine , hotărâri care, probabil, nu au cum să se pună în aplicare prea curând, laşităţi de toate felurile, prieteni bosumflaţi de propria neîmplinire, filme proaste, familii, daruri şi tot tacâmul... coordonatele ultimului Crăciun nelalocul lui, îmi spun.
Mă chinuiesc cuvintele azi ca nişte instrumente de tortură. Le simt ivindu-mi-se-n creier - materializări prea preţioase pentru realitatea gândului meu, inadvertenţă izbitoare, care mă înfurie şi mă sperie. Măs perie cuvintele căutate dinadins, lustruite excesiv, ca să împresioneze, mai ales ca nu vreau să impresionez pe nimeni, e extrem de obositoare prezenţa celorlalţi uneori. Dacă nu curg firesc, precum apa dintr-un ulcior când îţi toarna mama să te speli pe mâini, cuvintele nu desenează nimic nou şi nimic bun pe hârtie sau pe ecranul calculatorului.
Ce să-i ceri lui Moş Crăciun, când nu mai vrei decât puţină linişte?