Ce să-ţi fac, suflete, să nu mai crezi în oameni? Cum să te fac să fii altfel decât eşti, cum să te dezvăţ tot ce te-am învăţat vreme de mai bine de 30 de ani? Cum să te învăţ cu nonsensul unei lumi aberante, cu ideea că minciuna se poate ascunde până şi-n ascunde până şi-n ochii unei fetiţe de 16 ani, care se joacă de-a femeia , în egoismul ei inconştient?
Cum să ajungi, suflete, să-nţelegi ce nu se poate înţelege, cum să te obişnuieşti cu existenţa răului din jur şi, mai ales, cum să nu te mai doară?
Aş vrea, dintr-o dată. să fiu altfel decât sunt, să pot să nu mai iert, să pot să întorc spatele unei rugăminţi fără să simt că fac un sacrilegiu, să pot să pedepsesc aspru greşeala, să nu mă mai doară suferinţa altora ca şi când ar fi a mea...
Să pot să fiu altă camelie decât cea care sunt, să nu-mi mai simt inima ca o rană însângerată de imperfecţiunea lumii în care trăim, în care minciuna sfruntată copleşeşte privirea unei fetiţe de 16 ani, aşa cum nu ştiam că se poate... şi n-am să poţ învăţa niciodată să accept că se poate, în ciuda tuturor evidenţelor.
Oare naivitatea nu-i tot o faţă a prostiei?
Nu esti naiva,esti sado.....ai ceva cu tonusul tau...
RăspundețiȘtergereSmile,madam.....
http://www.youtube.com/watch?v=J44MNFyTeLI
Una din lectiile amare ale vietii si una dintre infrangerile ce ne pot inalta mai apoi.Toti trecem pe drumul asta. Important e sa mergem inainte invatand ceva din fiecare esec. Alin V.
RăspundețiȘtergereo, da! Serenada lui Schubert e muzica sufletului meu nebun şi din alte vremuri. Merci, mister.
RăspundețiȘtergereMerci , Alin. ai crescut...
RăspundețiȘtergere