De primăvară, de dragoste, de teamă?...

După-amiază cu nori şi vânt rece, contraste şi ezitări adolescentine de suflet. Nerăbdare febrilă, puzderie de gânduri, urme de zâmbete acoperite de nelinişte şi emoţii. Incredibilă inimă, renaşti mereu şi baţi cu fluturări de aripi cum nu mai credeam!!!
La televizor sunt ştiri hidoase, oameni dezvelindu-şi impudic intimităţile- fragmente de conversaţii expuse ca pe un afiş, bucăţi de viaţă care nu interesează pe nimeni, doar pe cei implicaţi-  în văzul publicului curios şi dornic de a intra cu bocancii în intimităţile celorlalţi.
Afară e vânt rece, ca de toamnă şi lumina ceţoasă, ostilă. Pe masă, urmele de ruj de pe pahar sunt singurul semn al unei prezenţe pe care unii ochi nu ştiu s-o recunoască.
Tot felul de întrebări se scriu pe tabla minţii şi tu însăţi devii, adusă de spate şi chircită de frig cum stai, o întrebare la care nu ai răspuns. De ce mereu ţi se dau lucruri pe acre nu ţi le doreşti, iar cele la care abia îndrăzneşti să visezi, nebuneşte şi cu fâlfâiri de suflet ţi se refuză şi se îndepărtează ca o fata morgana?
Pixul tău albastru e şi el un semn al unor porniri de inimă pe care nu le-ai înţeles cum se cuvine sau poate n-ai vrut să le-nţelegi?...
Deseori ţi se-ntâmplă să refuzi cu obstinaţie să vezi ceea ce pentru toată lumea e un fel de evidenţă şi te supui singură unei torturi inutile, cronofage şi unei solitudini reci şi sterile ca neviaţa... Pentru că a-ţi fura singur speranţele, şansele e un act de netrăire, de boicotare inconştientă şi iresponsabilă a viitorului măcar potenţial/virtual cu happy-end.

Bucăţile de gânduri se izbesc de ziduri, de prejudecăţi şi adicţii şi se împrăştie ca baloanele colorate din mâna unui copil năuc şi cu ochii la cer...