Nelinişti de fundal de suflet. Nu reuşesc să fiu eficientă în mai nimic, îmi zboară gândurile aiurea, ca un stol de vrăbii speriate şi fără ţintă. Niciun fel de alegere nu-mi permit, condiţionată din toate părţile, prizonier în colivie. Ce bine era înainte, ce bine era! Cum ies din pânza de păianjen, din inerţia în care mă cufund pe zi ce trece?Nu mă pot mulţumi cu starea hibridă în care mă complac, dar nici altfel nu e mai bine.
Aştept cu naivitate o minune care nu mai vine, dar eu o aştept iraţional, condusă de o voce lăuntrică insistentă şi nerealistă ca mine. Şi dacă-ntr-o zi... viaţa s-ar schimba în minune? Şi dacă...? Ce simplu e, de fapt!!!
Vorbe bune la telefon cu Mona, veşti bune, în sfârşit, de la ea, de la Anca, de la toţi. Veşti bune de la prietenii sufletului meu- cele cinci colţuri de stea ale vieţii mele de-acum, cele cinci degete ale mâinii mele drepte cu care scriu, cu care mă închin, cu care îi mângâi şi cu care îi număr la infinit în inima mea.
Mă bucur de bucuriile lor, de starea de normalitate pe care-o trăiesc şi eu prin ei. Simt căldura inimilor lor bătând alături de zâmbetele mele. Luptăm să nu ne înstrăinăm, cu fiecare telefon pe care-l dăm sau îl primim, cu fiecare gând pe care-l avem unul pentru altul zi de zi. Familia noastră între care se ţes legături nevăzute, altfel decât cele de sânge, din fire nevăzute de gând, de emoţie, de grijă, de atenţie, de suflet, în definitiv. Sfidăm egoismul.