"Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul." (Ieremia 17:5)

Uneori găsești răspunsurile pe care le cauți de-o viață aproape din întîmplare... Mă rog, nu întâmplare, căci nimic nu e întâmplare. De atâtea ori am păcătuit prin asta: am pus întreaga mea inimă, întrega mea nădejde în vreun om... ce amăgire, ce deznădejde de fiecare dată!

Din foame d eiubire neostoită la timpul ei, căci poate ori n-am primit-o după măsura nevoii, ori n-am știut s-o văd ori s-o simt ... Și mereu am căzut în aceeași capcană.

Am întrebat inteligența artificială și iată ce mi-a spus:

Observă tiparul pe care îl folosești în viață, nu doar persoana, căci de multe ori nu persoana este problema, ci tiparul interior: dorința de a găsi pe cineva care să repare o lipsă veche, care să fie la fel cum îți imaginezi tu că trebuie să fie un om... Eroare fundamentală, de altfel, căci oamenii sunt unici, nu tipare, și au libertatea să fie cum vor. Mai mult, chiar: Nu cere unui om ceea ce nici el nu are, căci nimeni nu poate oferi siguranță absolută, iubire fără limite și nimeni nu e pe post d etratament care vindecă deplin rănile tale interioare. Când începi să vezi asta în tine, deja ai făcut jumătate din drum.
Mută centrul nădejdii, căci ancora inimii nu trebuie pusă în om. Oamenii pot fi daruri, sprijin temporar, companioni de drum — dar nu temelia; temelia e în altă parte... 
Foamea de iubire neostoită produce tendința de idealizare. Un semn bun de urmărit este ritmul: dacă o relație devine foarte repede „totul”, e un semnal de alarmă.
Învață să păstrezi o parte din inimă pentru tine, nu în sensul de a deveni rece, ci de a rămâne întreagă în tine însăți. Iubirea matură nu este dizolvare în celălalt, ci întâlnirea a două persoane întregi.
Acceptă imperfecțiunea oamenilor! Când nu mai așteptăm perfecțiunea, apare o libertate mare:
oamenii pot greși fără să ne prăbușească lumea. Un mod simplu de a ține minte asta este o formulă foarte veche din spiritualitatea creștină: Dumnezeu – temelia. Oamenii – darul.
Când inversăm ordinea, apare suferința. Și încă ceva important: faptul că îți pui întrebarea asta arată deja că ai început să ieși din tipar. De multe ori schimbarea începe exact în momentul în care devenim conștienți de el.