25 de trandafiri roșii

N-am mai scris demult. Nu am explicații, pur și simplu...

Astă seară vreau să scriu despre fericire. E un subiect la care nu mă prea pricep, pentru că de prea puține ori l-am conștientizat și l-am trăit, eu cea obișnuită cu autovictimizarea, dar încerc. 

Dimineață am primit vestea pe care-am așteptat-o ani la rând, o confirmare care să mă ajute să mă simt la adăpost de lumea dezlănțuită, să-mi confirme o parte din ceea ce sunt. Am așteptat-o cu o așteptare flămândă, care se vede doar în ochii copiilor săraci, care tânjesc la vitrina plină de dulciuri a magazinului pentru ei inaccesibil... Am așteptat-o și-a venit. Și-am cunoscut o bucățică din ceea ce trebuie că este fericirea. 

Apoi am reconsiderat toate credințele pe care le-am târât după mine ani de-a rândul și care mi-au fost atât de grele piedici în calea stării de bine și mi-am dat seama că am greșit fundamental. Fără exaltare, de fapt, fericirea e cu mine de atâta vreme, în fiecare dimineață când mă trezesc, când mă bucur că mai am mamă care să mă sune, că am prieteni încă buni, cărora să le pese de mine, să se bucure de bucuriile mele, că am o meserie frumoasă, că Dumnezeu mă iubește atât de mult, incomensurabil.... Că sunt suficient de sănătoasă să umblu prin lume frumos și frumoasă, că-mi mai cântă Tatiana și mi-e drag s-o ascult și s-o-nțeleg, că am parfum în dulap și cărți în bibliotecă  pregătite de citit, că dimineață cafeaua încă mai are gust, că mă pot bucura de tot felul de fleacuri, că mă pot indigna răutatea și nedreptatea, că scriu, cânt, citesc, visez, că pot scrie, cânta, visa, iubi... Câte daruri, Doamne, câte daruri mi-ai dat și ce frumoasă e lumea mea!!!! 

Și habar n-am avut că bucuria putea să fie starea mea de fiecare zi... în schimb, am mers cocoșată prin lume, încruntată și plină de resentimente față de oamenii care mi-au făcut rău și care, de fapt, nu contează... 

Astă noapte am visat că ofeream 25 de trandafiri roșii unui om ticălos. Nădăjduiesc ca în cele 24 de ore ale zilei de azi să fi oferit celor din jur, oricui, cumulate, 24 de clipe de bucurie... Iar cea de-a douăzecișicincea mi-o rezerv mie, e o certitudine, aceea a bucuriei din vestea bună pe care-am primit-o de dimineață. Bucurie pe care-am întrezărit-o eu în roșul carminat al trandafirilor din vis, oferiți paradoxal și gratuit, ca și toată viața mea de până acum, unor oameni nemeritorii...  

AZI e prima zi din viața mea fericită și simplă. Pentru mine, mai întâi și mai înainte de orice. Și vorbele lui Anatole France mi se par adevărate: 

”Oamenii se cred nenorociţi pentru că nu pot avea ceea ce cred ei că este un bine, sau fiindcă se tem să piardă ceea ce au sau pentru că îndură ceea ce îşi închipuie ei că este un rău. Înlăturaţi toate credinţele de felul acesta şi toate relele vor dispărea!”