Mi-am cumpărat cărți. Și ojă roșie. Și-am fost siderată de româna președintelui, bizară și ambiguă, dar tocmai mi-am amintit că președintele nu e român. Cică: ”Onorată asistență, sunt foarte bucuros și foarte mișcat că pot să fiu în această seara în mijlocul dumneavoastră. Soția mea Carmen și cu mine ne-am gândit de multe ori, în viața noastră anterioară, cum ar fi să venim la Ierusalim. Și iată, am venit într-o poziție care mă face să stau în fața dumneavoastră.”
Încă mă străduiesc să-nțeleg de ce, d efiecare dată, ne reamintește că numele soției sale este Carmen. Se teme cumva c-am uitat? Crede c-ar fi posibil să uităm?
Am ascultat muzică, vocea divină a lui Kaufamn, a Ruxandrei Donose, am corectat lucrări, am zâmbit. Așa, printre amărăciuni. Asta înseamnă c-a fost o zi mai bună. Mulțumesc, Doamne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu