Nu-mi amintesc să fi plouat vreodată în preajma solstițiului de vară. Totdeauna de ziua mea a fost cald, caniculă în toată regula. Mă uit întristată la vremea de-afară și mă gândesc că mâine, de ziua mea, va ploua și voi fi nevoită să stau mai mult în casă.
De ziua mea mă gândesc la tata. La cum era... Și nu-mi mai amintesc multe... Unde se duc amintirile, unde se ascund chipurile oamenilor dragi în tainița minții, de nu le mai putem găsi mai ales atunci când ne e dor?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
„Vitrion, Năică!”
Vitriolul este vechiul nume al acidului sulfuric, cunoscut încă de pe vremea învățatului teolog și filosof, preocupat în egală măsură ș...
-
Toamnă hâdă, vânt rece răvăşindu-mi părul, stropi de ploaie rece înlăcrimând obrazul, realitate pe care-o percep din ce în ce mai aprig, ma... -
Zi frumoasă. Cu soare, cu multe de făcut, cu zâmbete de copii, din nou. Gândul repetă , mereu, obsedant, ca o placă de patefon zgâriată, ace...
-
Azi am renunţat la o parte din viaţă, la o parte din suflet, la amintiri dragi şi cumplite, totodată. Mi le-am vândut, pe toate, pe speranţa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu