vineri, 14 iunie 2013
Mi-e frică, Doamne, c-am ajuns
Demult la mijloc şi nu ştiu
Ce-s, întrebare sau răspuns,
Sunt mort sau încă mai sunt viu?
Ciudate sunete m-ating
Şi-mi lasă urme sângerii,
Ninsorile care mă ning
Sunt prea târzii, sunt prea târzii.
Unde-am greşit şi ce cuvânt
De frica mea s-a pribegit?
Şi cărui dor i-am fost mormânt,
Şi cărui soare asfinţit?
Arată-mi calea şi mă duc
Fără privirea cea-napoi,
Dar dă-mi o lacrimă de cuc
Pe-o frunză mică de trifoi.
Să-mi fie candelă de drum,
Să-mi ţie noaptea de urât,
Când mă vor spânzura cu fum
Să-mi cânte-ncet, atât, atât.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
„Vitrion, Năică!”
Vitriolul este vechiul nume al acidului sulfuric, cunoscut încă de pe vremea învățatului teolog și filosof, preocupat în egală măsură ș...
-
Toamnă hâdă, vânt rece răvăşindu-mi părul, stropi de ploaie rece înlăcrimând obrazul, realitate pe care-o percep din ce în ce mai aprig, ma... -
Azi am renunţat la o parte din viaţă, la o parte din suflet, la amintiri dragi şi cumplite, totodată. Mi le-am vândut, pe toate, pe speranţa... -
De Sfânta Ana totdeauna mă va lega amintirea mătuşii mele, cea mai minunată femeie pe care-am cunoscut-o. A fost pentru mine mai mult decâ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu