Scuze peste scuze. Trist...
Dimineaţă de primăvară, soare mult şi blând, copacii pe care-i zăresc pe fereastră au prins verdele crud în ramuri, şi-l fâlfâie în adierea tânără a vântului... O zi frumoasă se anunţă, o zi frumoasă.
Mi-am făcut planuri să merg acasă la mama, să văd dacă prunii mei, pe care i-am plantat acum puţin timp, au prins viaţă... Mama zice că au muguraşi, la fel şi cele câteva mlădiţe de liliac, şi-o cred şi mă bucur, dar vreau să mă conving, ca Toma... De-aş putea avea motive de a tinde să cred şi celelalte, pe care mi le doresc cu încrâncenarea respirării!!!...
Mi-am amintit că-n vis îmi zâmbeai şi-mi spuneai nu. Ca întotdeauna, zâmbetul inimii mele, ca-ntotdeauna.
Mă rog în fiece zi pentru o minune, pentru un alt drum şi pentru o altfel de trezire, dimineaţa. Răspunsul până acum e tot nu, dar nu mă las, în perseverenţă nu mă-ntrece nici Catharine Hepburn, în "The African Queen". Ia te uită, ce gând nărăvaş! Îl iau de urechi şi-l pun la colţ: deocamdată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu