Prima zi în care am revenit printre oameni, prima zi de mers pe două picioare… Bucuria copiilor, îmbrățișările celor câțiva colegi cu care comunic mai bine m-au făcut să realizez că mi-au simțit lipsa, că sunt importantă pentru câțiva oameni. Nu de neînlocuit, nu indispensabilă, dar importantă.

Și acesta e încă un motiv în plus să lupt pentru un vis care mă așteaptă să-l duc la îndeplinire, să nu mă las învinsă de cuvintele „nu se poate”.

Cred că și perseverența trebuie răsplătită…